Sfaturi pentru protecția efectivă a animalului de companie și a ta împotriva căpușelor, puricilor și păduchilor
Verifică regulat – pentru a putea depista din timp infestarea cu paraziți și a o trata rapid este important să verifici regulat blana animalului tău de companie.
Utilizează pieptănele pentru purici și păduchi, ce evidențiază cu ușurință oaspeții nedoriți și urmele lor, datorită dinților fini.
În mod special verifică animalul de companie după fiecare ieșire în natură/alergare.
Atunci când îndepărtezi o căpușă, mare atenție ca nicio parte a acesteia sa nu rămână fixată în pielea cățelului/pisicii. Asigură-te că nu comprimi puternic corpul căpușei. Eviți astfel transferul unor germeni periculoși care poate avea loc în ambele cazuri. Poți utiliza un dispozitiv de extragere a căpușelor.
Asigură-te că tratezi antiparazitar locurile unde se odihnește, doarme, se joacă animalul tău de companie.
În cazul unei infestări cu paraziți, aceștia se pot reproduce, iar locul unde cățelul sau pisica ta se odihnește devine casa ouălor de purici, precum și a larvelor si coconilor.
Folosește spray-urile speciale pentru mediul ambiental ca să omori puricii.
În plus, folosește și spray-urile antiparazitare cu acțiune îndelungată, prevenind astfel dezvoltarea larvelor și protejând locul respectiv pentru o perioadă de câteva săptămâni.
Adoptă măsuri de prevenție utilizând ingrediente active naturale.
Preparatele conținând ingrediente naturale reprezintă alternativa de elecție la cele chimico-farmaceutice.
Natura ne oferă în acest scop câteva extracte din plante: uleiul din arbore de ceai, uleiul din arbore de neem-Margosa, lavanda, tanacetum cinerariifolium-crizantemă sălbatică, eucalipt, lemon grass si geraniol.
Efectul natural biocid și repelent antiparazitar și împotriva altor dăunători al acestor extracte este cunoscut din vechime, produsele ce le conțin fiind utilizate în mod tradițional: șampoane și zgărzi antiparazitare pentru câini și pisici, produse repelente cu pulverizator sau de tip spot-on, spray-uri antiparazitare pentru mediul ambiental și altele.